catehetice
-
Atelier de tradiții la Parohia Dăești I
Parohia Dăești I continuă să fie un spațiu al comuniunii, al educației creștine și al păstrării tradițiilor românești. În acest context, la biserica parohială cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, a fost organizată o activitate educativă și recreativă dedicată copiilor din comunitate, care au avut prilejul de a descoperi bucuria pregătirii cozonacilor și a gogoșilor de casă.
4 Noiembrie 2026 -
„Faptele bune – lumina sufletului”, activități catehetice la Parohia Teiu
Activitățile catehetice desfășurate în Parohia Teiu, sub îndrumarea părintelui Andrei Zăuleț și a părintelui Antonie Dumitru Chelcea, reprezintă un exemplu viu de lucrare pastoral-misionară orientată spre formarea duhovnicească a copiilor și tinerilor. Astfel, pentru preșcolarii și elevii Școlii Gimnaziale Galicea, aceste întâlniri catehetice au devenit un prilej de apropiere de Dumnezeu și de cultivare a valorilor creștine.
1 Aprilie 2026



