rugăciune

  • Rugăciune la necontenirea ploilor

    Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primeşte smerita mea rugăciune şi nu ne pierde întru mânia Ta cu vărsarea ploilor necontenite. Ci porunceşte norilor să se împrăştie şi razele soarelui să strălucească pe pământ, spre înmulţirea roadelor pământului şi adunarea lor, ca toată îndestularea având să preaslăvim numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

    23 Iunie 2015
  • Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului

    Acatistul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului

    De Dumnezeu purtătorule, Părintele nostru Calinic, povățuitorule al călugărilor, podoaba cuvioșilor și lauda arhiereilor, ajutătorule al celor din nevoi și făcătorule de minuni, cu nevoințele tale chip de sfințenie te-ai arătat, iar acum cu îngerii în ceruri te veselești; cu care roagă pe Milostivul Dumnezeu să ne dăruiască pace și mare milă.

    23 Iunie 2015
  • Rugăciune pentru uşurarea sufletului, la întristări, spaimă, gânduri şi vise urâte care tulbură pe om

    Dumnezeule, întru numele Tău mântuieşte-mă şi întru puterea Ta mă judecă. Dumnezeule, ascultă rugăciunea mea, pleacă urechea ta la graiurile gurii mele. Ia aminte spre mine şi mă ascultă, că m-am mâhnit  întru îngrijorarea mea şi m-am abătut. Inima mea s-a  tulburat întru mine şi frica morţii a căzut asupra mea. Temere şi cutremur au venit peste mine şi întunericul m-a acoperit. Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am  strigat şi noaptea înaintea Ta. Să ajungă până la Tine  rugăciunea mea, că s-a umplut de rele sufletul meu şi viaţa mea de iad s-a apropiat!

    23 Iunie 2015
  • Rugăciunea copiilor mici

    Doamne, Doamne, ceresc Tată,
    Noi pe Tine Te rugăm,
    Luminează-a noastră minte,
    Lucruri bune să-nvăţăm.

    Că Tu eşti Stăpânul lumii,
    Şi al nostru Tată eşti,
    Şi pe toate cele bune,
    Numai Tu le împlineşti!
    Amin.

    23 Iunie 2015
  • Rugăciune la icoana Sfinţilor Apostoli

    Sfinţilor Apostoli şi ucenici ai lui Dumnezeu, rugaţi-vă lui Hristos pentru noi.

    23 Iunie 2015
  • Canon de pocăință către Domnul nostru Iisus Hristos

    Acum mă apropii eu, păcătosul și îm­povăratul, către Tine, Stăpânul și Dum­nezeul meu, și nu îndrăznesc să mă uit la cer; numai mă rog și grăiesc: Dă-mi, Doamne, mai înainte, ca să plâng faptele mele cu amar. / O, amar mie, păcătosului, că sunt ti­călos mai mult decât toți oamenii; po­căință nu este întru mine. Ci-mi dă mie, Doamne, lacrimi, ca să plâng fap­tele mele cu amar.

    23 Iunie 2015
  • Sfântul Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de mir

    Acatistul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir

    Mare apărător te-a aflat întru primejdii lumea, purtătorule de chinuri, pe tine cel ce ai biruit pe păgâni. Deci precum mândria lui Lie ai surpat și la luptă îndrăzneț ai făcut pe Nestor, așa Sfinte Dimitrie, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.

    23 Iunie 2015
  • Rugăciune pentru cei ce se căsătoresc

    Stăpâne, Doamne, Dumnezeul nostru, sfinţitorul nunţii celei de taină şi preacurate, păzitorul nestricăciunii şi chivernisitorul cel bun al celor lumeşti.

    23 Iunie 2015
  • Rugăciune la semănatul grânelor

    Ţie se cuvine, Dumnezeule, în Sion şi în Ierusalim, Ţie se vor împlini juruinţele. La Tine va alerga tot trupul, că Tu asculţi rugăciunea. Faptele nelegiuite ne doboară, dar Tu ne vei curăţi de nelegiuirile noastre. Ferice de cel pe care l-ai ales şi l-ai primit să locuiască în curţile Tale. Sătura-ne-vom de bunătăţile casei Tale şi de sfinţenia Bisericii Tale.

    23 Iunie 2015
  • Acatistul Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghi­na

    Veniți, ucenicilor ai lui Hristos, care însetați după împărăția cea cerească, să îi aducem laude iubitorului nostru ocro­titor, Sfântul Ierarh Nectarie. Și, mulțumindu-i pentru nemăsurata sa dragoste față de noi, să-i cântăm într-un glas: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni!

    23 Iunie 2015
  • Rugăciune pentru citirea cu folos a Sfintei Scripturi

    Străluceşte în inimile noastre, Iubitorule de oameni Doamne, lumina cea neînserată a cunoştinţei dumnezeirii Tale şi deschide ochii cugetului nostru spre cunoaşterea evanghelicelor Tale propovăduiri.

    23 Iunie 2015
  • Rugăciune la necazuri şi supărări

    Doamne, viforul necazurilor se ridică asupra mea şi ape intrat-au până la sufletul meu - dar întru Tine este toată nădejdea mea. Tu cunoşti pricina răului ce mă bântuie. La Tine perii capului meu sunt număraţi. La Tine, deci, scap şi pe Tine Te rog să depărtezi de la mine orice rău pierzător de suflet şi să-mi ajuţi a birui toate ispitele ce mă învăluie că Tu eşti întărirea, scăparea şi Izbăvitorul meu, Hristoase Dumnezeule, şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin.

    23 Iunie 2015

Pagini